top of page
Poza scriitoruluiBogdan Teodorescu

Recomandările anului 2018. Ce am citit anul acesta

E sfârșitul anului deja, un an care parcă a trecut prea repede, și un an în care am citit multe cărți bune. În acest articol o să vorbesc puțin despre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2018, dar și ce avem în plan anul următor.


Astronomy Hub Cluj este o organizație destinată cunoașterii științei Universului. Dedicată studiului stelelor, a găurilor negre, chiar a Pământului, și al multor altele. Cărțile despre care vom vorbi nu au mare legătură cu astronomia, fapt de unde provine caracterul mai neconvențional al articolului într-un blog destinat astronomiei. Cu toate astea, cred că o dezvoltare multi-laterală este mai mult decât necesară, oricui, dezvoltare pe care eu personal am găsit-o, mai mult decât oriunde, în cărți, întinse pe multe domenii.


În articolul de azi, pe final de an, o sa discut despre cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit anul acesta. Desigur, câteva dintre ele cu caracter științific.


1. Man's Serach For Meaning, de Viktor Frankl ("Omul în căutarea sensului")



În primul rând, mulțumiri persoanei speciale care mi-a recomandat-o. Au fost mult prea multe de învățat din cartea asta, una dintre cele mai profunde lecturi pe care le-am avut vreodată. De ce au fost așa profunde și însemnate? Pentru că vin de la un om trecut prin mai multe lagăre naziste, locuri unde a observat comportamentul si sufletul uman în cele mai tragice condiții. Locuri în care a descoperit adevărata libertate, în ciuda condițiilor, a văzut limitele ființei umane, a descoperit cele mai mari motivații ale omului, și privite din ansamblu, sensul vieții.


"Omului i se poate lua totul, mai puțin un lucru: ultima dintre libertățile umane - respectiv aceea de a-și alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-și alege propriul mod de a fi"


2. The Foundation Trilogy, de Isaac Asimov (Trilogia "Fundația")



Din nou, o carte din care am învățat multe. În ciuda genului cărții, SF, Fundația a fost mai mult o compliație de idei și concepții a le lui Asimov decât o poveste propriu-zisă. Cu toate acestea logica lui Asimov este excepțională, firul logic al acțiunii fiind de nepătruns. Cărțile au o structură interesantă, fiind alcătuite din mici povestiri (o urmare a acestui fapt este ca nu există un singur personaj principal, iar în general personajele nu au fost prea mult dezvoltate), întinse pe o durată foarte lungă de timp, pentru a ilustra progresul (sau regresul) societății în diferite contexte istorice. Universul creat de Asimov de la 0 este excepțional, iar modul în care gestionează toate întâplările este fantastic. Cu siguranță una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată, cel puțin în domeniul SF-ului, solicitantă și mai mult decât satisfăcătoare din punct de vedere intelectual. Priviri interesante de asemenea asupra modurilor de manipulare a maselor, inclusiv al religiei.


“Now any dogma, based primarily on faith and emotionalism, is a dangerous weapon to use on others, since it is almost impossible to guarantee that the weapon will never be turned on the user.”


“The laws of history are as absolute as the laws of physics, and if the probabilities of error are greater, it is only because history does not deal with as many humans as physics does atoms, so that individual variations count for more.”


“Violence is the last refuge of the incompetent.”


3. Welcome To The Universe, de Neil DeGrasse Tyson (”Bun venit în Univers”)


Era cazul să apară pe listă și o carte din domeniul astronomiei, iar Welcome To The Universe este cea mai bună dintre cele citite anul acesta. Dintre toate cărțile lui Neil deGrasse Tyson cred că aceasta este cea mai completă, reprezentând un ghid perfect pentru un start de la 0 în astronomie, scris cum Tyson ne-a obișnuit deja, într-un stil clar, simplu de urmat și chiar amuzant deseori. Desigur, este de menționat și rolul celorlalți doi autori, Richard Gott și Michael Strauss, care au făcut o treabă la fel de bună în prezentările lor. Cartea acoperă toate marile capitole ale astronomiei și astrofizicii și reprezintă o adevărată "iluminare" pentru necunoscători, dar și o carte mai mult decât utilă pentru cunossători, cu rolul de a fixa multe dintre conceptele mai dificile din astronomie.


4. Big Bang, de Simon Singh


Am ajuns deja la a patra carte din lista anului 2018, carte care se încadrează tot la cele cu caracter științific. Consider cartea deosebită pentru faptul că, ajutată și de tema abordată, reprezintă o istorie completă a progresului omenirii în domeniul astronomiei și astrofizicii, progres care s-a finalizat cu teoria la care am ajuns astăzi. Marile realizări care au dus la această teorie sunt explicate mai mult decât clar, cu desene recapitulative la finalul fiecărui capitol. Se trece prin toate marile descoperiri din domeniul științei, spre exepmplu teoria gravitației lui Newton sau bine-cunoscuta teorie a relativității și nu numai.


5. Animal Farm, de George Orwell ("Ferma animalelor”)


Pe bună dreptate este Orwell considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX. Animal Farm, alături de 1984 sunt considerate cele mai mari capodopere ale acestui scriitor, deoarece tratează problema sistemelor totalitare, a comunismului, într-o manieră mai neconvențională. Animal Farm are aspectul unei fabule, în care animalele unei ferme joacă rolurile principale, conduse de porcii fermei. Este ilustrată perfect dezvoltarea acestui sistem problematic, alături de dezvoltarea individuală a unor animale în parte, spre exemplu a porcilor. De asemenea unul dintre cele mai importante conflicte ale cărții este pornirea de la revolta împotriva oamenilor și stabilirea faptului că oamenii sunt răi, pentru ca mai apoi, în urma dezvoltării despre care am vorbit, liderii fermei să ajungă la fel ca oamenii. Finalul este dramatic, cu mare încărcătură, ultima propoziție reprezentând unul dintre cele mai cunoscute citate ale cărții:


“The creatures outside looked from pig to man, and from man to pig, and from pig to man again; but already it was impossible to say which was which.”


Recomand cu mare căldură “Ferma animalelor”, și o consider alte dintre lecturile despre care am vorbit, din care înveți, care te dezvoltă din mai multe puncte de vedere.


6. Astrophysics For People In A Hurry, de Neil deGrasse Tyson ( “Astrofizica pentru grăbiți”)


O altă carte remarcabilă de la Neil Tyson, aceasta fiind mai mult destinată publiului larg, care, după cum spune și titlul, nu mai are așa mult timp disponibil. Așa că daca nu aveți timp, dar vreți să aflați câte ceva despre Univers, vă recomand această carte :)


7. Childhood's End, de Arthur C. Clarke ("Sfârșitul copilăriei")


Mulțumesc bibliotecarei care mi-a recomandat cartea aceasta. O altă capodoperă a genului SF, “Sfârșitul copilăriei” prezintă, oarecum similar Fundației, schimbarea suferită de omenire, de data aceasta sub influența unei civilizații extraterestre mult superioare rasei noastre. Cartea are un final neașteptat, pe care nu o sa îl dezvălui, îndrumându-vă în acest fel să citiți cartea.


“Science is the only religion of mankind.”


8. The World As I See It, de Albert Einstein (”Cum văd eu lumea”)


Cartea aceasta reprezintă probabil cea mai mare apropiere pe care o veți putea avea de geniul lui Einstein. Cartea este o colecție de eseuri, care te introduc în gândirea și mentalitatea lui Albert Einstei într-un mod spectaculos. Se întâlnesc și articole autobiografice, care ne ajută să vedem anumite întâmplări sau realizări chiar prin prisma autorului însuși, lucru remarcabil. Totodată vedem părerea lui asupra mai multor probleme, cum ar fi sistemul de învățământ (cu precizări despre cum ar trebui să fie el), despre religie, chiar și politică.


9. Elon Musk: Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future, de Ashlee Vance


Singura biografie oficială a lui Elon Musk, personajul care a dat naștere companiilor SpaceX, Tesla sau PayPal a fost o lectură plăcută pentru mine. Ashlee Vance a făcut o treabă bună, prezentând întâmplări reale, cu păreri din partea mai multor oameni. În general în cazul biografiilor, indirect, scriitorii se ”atașează” de personajul despre care scriu, și astfel pierd din obictivitate. Cu toate acestea, Vance reușește să aibă o privire relativ obiectivă, care dă o imagine reală a vieții lui Musk. Din punctul de vedere al vieții lui, am aflat multe lucruri pe care nu le știam și consider că se poate învăța din acțiunile lui în decursul anilor. Una dintre cele mai remarcabile realizări consider că este lansarea primei rachete a SpaceX, în ciuda multelor eșecuri.


10. Memories, Dreams, Reflections, de Carl Jung (Memorii, vise, reflecții)


Pe bună dreptate una dintre cele mai tulburătoare piese memorialistice ale secolului XX. Totuși cartea este mai mult decât povestea vieții lui Carl Jung, este o incursiune în aventura unui om de a decoperi și înțelege cea mai adâncă parte a ființei umane: subconștientul ei.


“My whole being was seeking for something still unknown which might confer meaning upon the banality of life.”


“The meaning of my existence is that life has addressed a question to me. Or, conversely, I myself am a question which is addressed to the world, and I must communicate my answer, for otherwise I am dependent upon the world’s answer.”


Alte câteva lecturi onorabile: Sense and Sensibility (”Rațiune și simțire”), Why I Am Not A Christian And Other Essays, The Hitchhiker's Guide To The Galaxy.


Așa încheiem anul 2018, și sperăm la unul nou cât mai bun, și va dorim și vouă la fel, din partea echipei Astronomy Hub Cluj.


Ce citim anul viitor:

Dintre multele cărți pe care le am pe lista anului viitor se gasesc:

1984 - George Orwell

Who Rules The World - Noam Chomsky

The Old Man And The Sea - Ernest Hemingway

Dune - Frank Herbert

Brave New World - Aldous Huxley

Beyond Good And Evil - Friedrich Nietzsche

Jane Eyre - Charlotte Bronte

To Kill A Mockingbird - Harper Lee

Crime And Punishment - Fyodor Dostoyevsky

Trust Me, I'm Lying: Confessions of a Media Manipulator - Ryan Holiday

Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty - James Robinson

Și multe altele.


An nou fericit din partea echipei Astronomy Hub Cluj!


Bogdan Teodorescu.


156 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Astronomy Hub Cluj
bottom of page