Mulțumesc acelor filme, cărți, acelor secvențe sau succesiuni de evenimente care apar în viața mea uneori și mă fac să îmi pun anumite întrebări. Cu toții am încercat acest sentiment: atunci când ai o idee, ca și cumul al anumitor factori externi care te-au influențat recent. Mă ajută să pun diferite fapte și idei în altă lumină.
Mai redescopăr uneori, atunci când rutina zilnică mă face să uit, acel freamăt, acea plăcere pe care știința și cunoașterea o pot da, și îmi reamintesc de ce am pornit pe acest drum. Nu regret și nu îmi pare rău niciodată, chiar dacă nu este un drum ușor. Faptul că ”redescopăr” nu înseamnă că am uitat, este mai mult o însuflețire, ca o chemare, bine-venită atunci când haosul vieții de zi cu zi mă acaparează, ca o întoarcere la drumul ei când ies de pe el.
Satisfacție e poate cuvântul cel mai potrivit. Cu toate acestea, e o combinație interesantă de mai multe sentimente. Chiar frică, nesiguranță, singurătate uneori. Și exact din cauza asta mă atrage. Știința reprezintă aventura ultimă, căutarea adevărului, înțelegerea realității. Credeți că știți ce este realitatea? În ce lume trăiți? Nu știți. Mai gândiți-vă. Exemplul pe care Stephen Hawking îl dă la un moment dat, în cartea ”Marele plan” este mai mult decât sugestiv: imaginați-vă un pește, care toată viața lui trăiește într-un acvariu sferic, asemănător unui bol. Cel mai probabil sunteți de acord cu mine când spun că peștele vede totul distorsionat, din cauza formei sferice a bolului. Întrebarea este: va ști peștele vreodată ca ceea ce consideră el drept realitate nu este de fapt realitatea? Cum poate el să afle ce este în spatele bolului dacă nu poate ieși vreodată din el? Aici intervine inspirația și ingeniozitatea științei. Există toate șansele ca noi să fim asemenea peștelui. Nu avem cum să știm. Dar putem spera încă că vom găsi o cale de a afla, o cale de a ieși din bol și de a descoperi realitatea.
Asemenea oricărui lucru de fapt, filmele chiar reprezintă surse de inspirație: chiar Fred Hoyle a venit cu ideea începutului Universului în urma vizionării unui film. Filmul respectiv nu avea nicio legătură cu cosmologia, dar, în mod spectaculos, s-au făcut niște legături în mintea lui Hoyle care poate altfel nu s-ar fi făcut. Există multe capodopere care dau de gândit, mai ales în domeniul SF. Chiar în ultimele zile, din această combinație fericită de evenimente care m-a pus pe gânduri face parte vizionarea filmului arhicunoscut ”Matrix”. Poate fi posibil un viitor asemenea celui din Matrix? În care să trăim într-un Univers digital? Ceva mă face să cred că da. Tot recent am urmărit un documentar, marca National Geographic, ”Year Million”, în care sunt prezentați chiar oameni care se ocupă cu crearea unui asemenea univers digital. S-a ajuns într-atât de departe încât să se lucreze la ”digitalizarea” noastră, care ne-ar face nemuritori. Ideea constă în scanarea creierului nostru pentru ca mai apoi să fie ”upload-at” pe un server. Astfel ne-am schimba universul și am trăi în acest univers cum am vrea noi.
Mă simt dator, onorat și fericit că am ocazia să fac parte din umanitate și să descopăr capodoperele ei în toate domeniile. Chiar asta mă face să îmi doresc și mai mult să contribui cu ceva la tezaurul de cunoștințe pe care umanitatea îl are, pe lângă plăcerea de a descoperi aceste lucruri.
Este fascinant punctul în care științele exacte se înâlnesc cu filozofia și partea umanistă. O înțelegere completă a lumii va veni doar atunci când știința va conlucra cu partea aceasta umanistă. Desigur, drumul este foarte lung, dar am speranța că voi putea contribui cu un pas înainte la acest drum. Este fascinant, chiar tulburător, cum fiecare om pare diferit de celălalt, dar în ochii științei suntem cu toții la fel. Exact la fel. Este ciudată această posibilitate de a privi din două perspective: din punctul nostru de vedere, umanitatea a realizat capodopere extraodinare, spre exemplu în literatură, muzică sau pictură, dar totul pare să își piardă orice însemnătate când ne gândim că locuim într-un colț îndepărtat al unui imens de galaxii, că specia noastră este doar o înfloritură printre nenumărate alte înflorituri.
”Știm că ne putem înșela, și suntem în orice moment gata să ne schimbăm direcția, dar știm de asemenea că, dacă suntem suficient de buni, ne vom descurca până la urmă și vom găsi ceea ce căutăm. Asta e știința.” - Carlo Rovelli
Știința reprezintă lupta ultimă. În care atâția au pierit fară vreun rezultat. Așa cum câțiva au murit ca eroi ai umanității. Mă uitam acum câteva zile la statisticile evenimentelor desfășurate în Săptămâna Altfel de Astronomy Hub Cluj. Am fost pe la clasele de învățământ primar și le-am vorbit copiilor despre astronomie, astrofizică, despre științe în general. Am răspuns la multe întrebări. Cu toate acestea, nu pare să fi convins prea mulți copii. Nu pare că foarte mulți dintre ei s-au hotărât atunci că vor să facă astronomie. Încă nu am înțeles care a fost cauza eșecului meu în a-i captiva. Ce scop, meserie, cum vreți să îi ziceți, mai nobil decât acesta? Desigur, e doar părerea unui iubitor de stele incurabil.
Perspectiva noastră asupra speciei umane poate reprezenta totuși o privire idilică a lucrurilor. Se prea poate ca omul să fie doar un computer foarte avansat. De fapt, este foarte probabil să fie așa. Ce este de fapt conștiința? Există pe bune așa ceva? Cum am spus, este fascinant că răspunsurile la aceste întrebări ce țin de latura umană pot fi găsite cu ajutorul științelor.
Se poate de asemenea să avem și conștiință și să fim și un computer avansat. Acestea două nu intră neapărat în contradicție. Conștiința se poate să fi apărut în urma dezvoltării computerului nostru. Credeți că computerele pot ajunge până într-acolo încât să ia decizii singure? Eu cred că da. Noi putem fi dovada.
