top of page
Poza scriitoruluiBogdan Teodorescu

Competiția AstroPi: cum ne arată copiii că Pământul se distruge

Actualizată în: 29 sept. 2019

Acesta este articolul Iuliei Avram, absolventă a Universității Babeș-Bolyai, secția informatică, cu ocazia săptămânii climei.


Deși ne place să ne uităm către stele și să ne imaginăm ce ne-ar plăcea să explorăm printre ele, câteodată uităm să privim către planetă noastră. Până la urmă, necunoscutul este mai incitant decât ceea ce avem acasă. Cum ar fi, însă, dacă am privi Pământul cu aceeași ochi și din aceeași perspectiva cu care ne îndreptăm atenția către Luna, Marte sau alte planete din sistemul nostru solar? În cazul acesta, de sus.


În 2015, fundația Raspberry Pi a trimis două plăcuțe Raspberry Pi pe stația spațială internațională în colaborare cu Agenția Spațială Europeană, apoi au lansat o provocare către studenți și elevi. Aceștia au trebuit să scrie câteva linii de cod foarte simple care mai apoi au fost rulate din spațiu. Ideea a prins, iar de atunci provocarea lor se întâmplă în fiecare an.



Modulul Raspberry Pi, în spațiu (Credits: ESA)


În momentul de față, există două feluri în care elevii pot să participe. Prima misiune se numește “Mission Zero” și se adresează celor fără nici un fel de cunoștințe speciale de programare sau care sunt la început de drum. Din acest motiv, această competiție este deschisă doar celor sub 14 ani. Există un set de direcții pe care elevii le pot urma, sau pot să-și aplice propria lor idee. De cele mai multe ori, participanții trimit către plăcute bucăți de text sau culori care să fie rulate din spațiu. Această misiune este menită mai mult pentru a scoate științele din sfera teoreticului și a stârni interesul celor mai tineri.


Cealaltă parte a competiției, “Mission Space Lab”, este mai complexă, mai interesantă și presupune trecerea prin mai multe etape. În prima fază, participanții formează echipe și depun design-ul unei idei. Apoi există o etapă de eliminare și doar cele mai bune idei ajung să aibă acces la plăcuțele Raspberry Pi de pe stația spațială. Odată ce aceste proiecte sunt selectate, ele beneficiază de o perioada temporară în care pot să adune date din spațiu. Există o selecție mare de lucruri pe care le poți înregistra: fotografii din spațiu, imagini în infra-roșu ale Pământului, date despre viața în spațiu (presiune, nivel de oxigen, magnetism etc). Apoi cel mai bune proiecte vor fi premiate.


Săptămâna aceasta se vorbește mult despre schimbarea globală. Deja știm despre gravitatea problemei și despre lipsa de soluții. Cu toate acestea, fiecare mic efort pe care îl depunem în această direcție poate să aibă un potențial efect pozitiv în viitor, chiar și doar pentru a educa publicul despre problemele climatice. Din acest punct de vedere, este foarte bine să aruncăm o privire către o parte din proiectele AstroPi care au fost premiate anul trecut:


O echipă din Canada a investigat dacă poluarea luminoasă dintr-o zonă poate fi folosită pentru a determina consumul de energie electrică.


O echipă din Franța a folosit lumina infraroșie pentru a măsura nivelul de sănătate și densitatea vegetației de pe Pământ.


O parte din echipe a măsurat poziția stației spațiale folosindu-se doar de fotografii ale Pământului și date despre câmpul magnetic al Pământului într-o anumită zonă.



Logo-ul Astro Pi (Credits: ESA)

Având acestea în minte, putem observa cum o provocare lansată de pe Stația Spațială care la prima privire nu pare să aibă mare legătură cu schimbările climatice poate fi folosită pentru a atrage atenția sau de a ne educa despre soluții cu care putem contribui. La urma urmei, o competiție este un mod distractiv de a rezolva o problemă serioasă care ne privește pe toți. De asemenea, AstroPi oferă oportunitatea rară de a folosi date din spațiu despre Pământ, care altfel ar mai mai greu de accesat. Posibilitățile sunt multe, iar participanții sunt invitați să-și folosească imaginația pentru a veni cu un număr cât mai mare de moduri în care putem utiliza ceea ce avem la dispoziție pentru a ne face viața mai bună. Sau mai ușoară.


Competiția este deschisă tuturor cetățenilor țărilor membre ESA, Canada, Slovenia și Malta, care au până în 19 ani. Termenul limită pentru înscriere este 25 Octombrie, iar mai multe informații despre ce presupune înscrierea pot fi aflate de pe site-ul lor oficial: https://astro-pi.org/

32 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Astronomy Hub Cluj
bottom of page